Skip to content Skip to footer

Simple “materii prime” sau sisteme de reglare ultrasofisticate? Cum pot fi considerate sistemele care alcătuiesc corpul uman? Care este trucul sau cheia vieții în general? La o primă vedere, corpul uman se compune din următoarele părți: cap, gât, corp, brațe și picioare. Dar nu atingem esențialul. Adevăratele părți și elemente importante ale organismului sunt de cu totul altă natură. Corpul nu se compune numai din piele, carne și oase. Aceste componente aparent diferite au tot timpul la bază aceleași unități minuscule: celulele. Ca orice organism, corpul uman îndeplinește, inainte de toate, două funcții vitale diferite:

  1. Energia este transformată. Ea își schimbă substanța: energiile din hrană (grăsime, albumină, hidrocarburi) devin căldură, energie motrică, proteine, lipide și energie electrică.
  2. Datele sunt stocate, prelucrate și transferate mai departe. Datele, numite informații genetice, conțin planul de construcție al întregului organism, cu toate detaliile sale de (nu mai puțin de) câteva milioane. Bineînțeles că acest volum de date nu este stocat electronic, ci chimic, iar citirea sa este, de asemenea, chimică. Diversele componente ale ADN-ului sunt înșirate într-o lungă structură filiformă sub forma unor însemne chimice și pot fi “citite” chimic de către ARN. Pe toată durata vieții, fiecare corp respectă acest plan de construcție și transmite informația genetică vieții nou născute, în momentul procreării. Din combinația planurilor de construcție ale celor doi părinți se va forma noua viață.

Fiecare dintre cei doi părinți s-a născut din combinația planurilor de construcție ale bunicilor; fiecare bunic s-a născut din combinația planurilor de construcție ale străbunicilor pe linia genealogică respectivă… ș.a.m.d

Ce înseamnă acest lucru pentru noi?

Putem porni de la ideea că în fiecare moleculă, în fiecare celulă şi astfel în toate formele de viaţă sunt acumulate informaţii începând de la naşterea universului până în zilele noastre. Deci probabil avem circa 15 miliarde de ani (vârsta estimată a universului!)! În noi se află un potenţial enorm de cunoaştere.

Cu un asemenea cadru în spate experienţele de reîncarnare par plauzibile din punct de vedere ştiinţific. Pentru că în fiecare dintre noi sunt experienţe din vieţile lui Napoleon şi Isus, ale lui Hitler şi Cleopatra, a câinelui călcat al vecinului, a animalului împuşcat la vânătoare sau ale unor fire de iarbă cosite. Astfel, la terapii cunoscute de întoarcere într-o viaţă anterioară sunt scoase la iveală numai informaţii care printr-un mod foarte natural sunt prezente latent în noi.

Oamenii de ştiinţă (și nu numai) vorbesc din ce în ce mai mult despre o “conştiinţă holografică” (universală, colectivă). Să vedem de unde vine această expresie. Holografia este o tehnică de valuri optice, a acumulării sau a redării tridimensionale a imaginilor pe un disc fotografic (de obicei un material tare). O sursă de lumină tare va fi orientată pe disc şi se va produce o imagine tridimensională a luminii, o hologramă. Dacă discul este spart, încă putem să observăm pe bucăţele imaginea completă. Informaţia întregului este acumulată în fiecare bucată în parte.

“Trebuie să constatăm că ceea ce studiem noi are toate caracteristicile care, de obicei, sunt atribuite lui Dumnezeu.” (Werner Haisenberg, deţinător al premiului Nobel)

Religia, astrologia, psihologia, spiritualitatea, medicina, știința/fizica, biologia și orice alte ramuri derivate din ele se întrepătrund și converg sau provin in/din aceeasi Sursa, de fapt, unica: Nihil Sine Deo (dupa cum spune binecunoscutul proverb).

Totuşi, încă mai rămâne o întrebare la care trebuie să răspundem: cine sunt eu?

“Biologic, avem o identitate individuală, prin faptul că fiecare ființă viețuitoare de pe această planetă are un ADN specific. Acizii dezoxiribonucleici sunt ‘cuvinte’ pe alfabetul celor patru tipuri de baze nucleotide. Acest alfabet este același pentru toate ființele trăitoare pe planeta Terra. Dar ordinea în care sunt așezate elementele alfabetului în alcătuirea ADN-urilor este alta la fiecare dintre noi, deci fiecare ființă umană are o identitate biologică specifică.

Ne naștem preluând o întreagă moștenire genetică de la părinți și, prin intermediul lor, de la bunici, străbunici ș.a.m.d. Preluăm o seamă de trăsături, deprinderi, reprezentări, judecăți și prejudecăți determinate de contextul geografic și istoric în care ne dezvoltăm. Toate acestea ne conferă o identitate genetică, de familie, de loc geografic și de moment istoric, deci o identitate locală, una regională, una națională, de limbă, de credință.

Această identitate pe care natura și istoria ne-o imprimă, de multe ori fără a ne da seama, rămâne pentru prea mulți oameni singura lor identitate. Prea mulți oameni nu simt nevoia unei identități mai bogate decat aceea primită fără vreun efort personal.

În perioada trecerii de la copilărie la adolescență ar trebui să înceapă conștientizarea nevoii de construire a unei identități mai bogate decât aceea cu care ne-a înzestrat natura. Cum să facem să ne educăm această nevoie (valorificând critic, selectiv, identitatea primită de la natură)? Cum să facem să conștientizăm faptul că în condițiile actuale ale globalizării de toate felurile, acționează asupra noastră, direct sau indirect, toate nivelurile sociale, de la cele locale la cele regionale, naționale, europene, occidentale și planetare?

Educația nu reușește să facă față acestor probleme, nici nu prea le are în atenție. Dar tensiunile existente între diferite identități ale fiecărei persoane și între identitățile unor persoane diferite sunt, în ultimă instanță, la rădăcina multor conflicte și războaie; chiar și la scară mondială.

Se întâmplă un lucru fără precedent în istoria omenirii: numeroasele identități ale ființei umane, aflate într-o dinamică permanentă și o interacțiune continuă, nu mai pot fi înțelese decât concomitent, formând un sistem. Sau le înțelegem pe toate, sau pe niciuna. Globalizarea și internetul au o contribuție esențială la această nouă configurație a identităților.

Așa începe transcendența. Să treci dincolo de limitele, de cadrul ce ți-a fost impus prin naștere, să nu rămâi sclavul percepției senzoriale și empirice, să încerci să le depășești. Transcendența este atât la destinație cât și la origini – distincția kantiană dintre <transcendent> (dincolo de posibilitățile cunoașterii umane) și <transcendental> (relativ la achiziții ale cognitivului uman care preced orice experiență; cunoașterea apriorică).” (Solomon Marcus)

“Fără relații, posesiuni, succes, faimă, cine ești? Nu știi. Ești numele tău, ești prestigiul tău, ești faima ta, puterea ta. Dar în afară de astea, cine ești?

Atunci cand te naști, nu ești un copac, ci o sămânță. Trebuie să crești, trebuie să ajungi la o înflorire, iar această înflorire va fi mulțumirea ta, împlinirea ta. Această înflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legatură decât cu tine, cu evoluția ta personală.

Omul trebuie să se creeze singur. El nu este un produs finit. Și omul se poate crea doar singur – nimeni nu o poate face în locul lui. Fiecare trebuie să lucreze singur asupra sa. Fiecare se trezește singur.” (Osho)

Scena Vietii © 2026.