Bun Venit!

“Scopul educației ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acționeze și să gândească independent și care, în același timp, să vadă în slujirea comunității realizarea supremă a vieții lor.” (Albert Einstein)

Satisfacția, independența, o viață împlinită… sunt lucruri spre care tind majoritatea oamenilor, dar numai puțini își ating obiectivele propuse și reușesc să realizeze lucruri despre care alții doar visează.

De ce oare?

De regulă, motivul este acela că nici nu prea știm cum și ce trebuie făcut în acest sens. În școală se predă azi orice: matematică, fizică, biologie, informatică, chimie și multe alte materii şi subiecte minunate. Numai că multe din lucrurile învățate cândva în școală nu ne mai sunt, ca adulți, de niciun folos în activitatea profesională sau în viaţa personală, urmarea fiind că cele învățate se uită cu timpul. Asta nu înseamnă, desigur, că școala ar fi inutilă. Dar să ne punem întrebarea: câte din lucrurile învățate în școală ne-au ajutat realmente să progresăm în viața profesională?

Lumea evoluează rapid, de la educație la sănătate, muncă, finanțe și relații, experiența umană se transformă cu viteza luminii. Oameni din toate categoriile sociale iși reevaluează acum viața, respingând normele sociale, limitele de vârstă și condiționările în care au trait atât de mult.

Școlile ar trebui să facă totul pentru ca elevii să nu fie speriați de profesori și să nu considere învățatul ca un lucru pe care trebui să-l facă cu sila. Noile medii electronice vor înlocui treptat vechile metode de învățat și de predat. Vor trebui găsite căile care să permită omului, din punct de vedere psihic, să facă față enormei cantități de informații furnizate de mediile electronice. Și nu este vorba doar de posibilitatea de a extrage ce ne interesează din volumul total de informații; este vorba de ceea ce ne trebuie cu adevărat pentru evoluția noastră sufletească și spirituală.

Copiii care merg azi la școală, sunt cei care vor participa la crearea viitorului și sunt principala noastră speranță. Dar ei nu vor putea face față schimbărilor ce vor veni, dacă noi nu reușim să-i învățăm că sunt singurii răspunzători de propria lor viață.

“Omenescul nu este ca jocul de tenis, unde câștigi în dauna altora, care pierd; omenescul poate fi universal câștigător. La animale, o pornire instinctivă vede în diferență o adversitate. Pentru ca oamenii să nu reproducă și ei acest comportament, este nevoie de o educație corespunzătoare, altfel se întâmplă ceea ce vedem mereu: băieței de clasa a treia primară care se iau la bătaie pentru că «eu am spus într-un fel, iar el a spus altfel».
De la omenesc, nu e decât un pas până la omenie. Nevoia de a fi bun, generos, de a dărui, de a-i contamina pe alții de bucuria vieții. De a adopta în comportamentul tău prezumția de solidaritate cu ceilalți oameni. Copiii care se formează în acest fel (iar internetul ar putea avea aici un rol esențial) vor putea fi mai greu antrenați în războaie de orice fel.” (Solomon Marcus)

Însă învățatul trebuie să facă plăcere, să dezvolte creativitatea, să ne sporească rezistența, să inducă înțelegere și să inițieze schimbări pozitive.

Prioritatea absolută a profesorilor ar trebui să fie cea de a le mijloci copiilor învățatul ca o activitate fascinantă, plină de bucurie. Copiii au dreptul de a fi fericiți, chiar și în școală. Ceea ce nu se poate realiza decât dacă, atât părinții, cât și profesorii se vor axa efectiv pe sensul și scopul vieții. Căci viața noastră nu este decât o demonstrație permanent repetată a faptului că vom culege doar ceea ce semănăm.

“Putem să muncim pe brânci. Putem să muncim până murim. Dacă nu muncim cu iubire, toată munca noastră este fără nicio valoare în ochii lui Dumnezeu.” (Maica Tereza)

Deși multe dintre schimbările din aceste timpuri sunt pozitive, majoritatea crează panică și incertitudine. Este esențial să fim capabili să ne concentrăm pe ceea ce este cu adevărat important pentru noi și să ne păstrăm viața simplă.

În cei peste 20 de ani de când sunt cu pasiune pe calea spiritualității și a evoluției conștiente, cred că am întâlnit/cunoscut, sub o formă sau alta, doar 3-4 persoane cu care rezonez aproape total și a căror gândire, cunoaștere, respectiv experiențe specifice de viață se întrepătrund și se completează cu cele pe care le-am acumulat personal în acest lung interval de timp.

Cu toții avem nevoie uneori (sau deseori) de susținere, claritate și îndrumare potrivită în parcursul nostru către depășirea percepțiilor limitative, către vindecarea mentală, sufletească și fizică, pentru a ajunge la o viață trăită cu mai mult sens, în armonie cu ritmul cosmic/universal, pentru a ne reîntoarce la iubire și la starea de bine, așa cum ar trebui să fie starea de normalitate pentru fiecare dintre noi.

Invitația la dans pe Scena Vieții este deschisă oricui, acest “proiect” fiind gândit ca o poartă de pătrundere în noi dimensiuni de înțelegere și de percepție. O poartă de legătură între lumea spirituală și lumea fizică/materială, între credință și cunoaștere, între spiritualitate și știință. Este gândit ca un spațiu de non-judecată, de empatie, compasiune, încredere, comunicare, de susținere și de creștere în direcții multiple, în ritmul propriu, indiferent de vârstă, gen, condiții economice, statut social, funcții/titluri, nivelul de înțelegere actual sau de contextul de viață.

Poate nu va fi scurtă și uneori nu va fi ușoară, dar va fi o călătorie mai mult decât plăcută, de devenire pe termen lung sau chiar pe viață, pe parcursul căreia ne vom extinde nivelul de conștientizare și ne vom întoarce (daca nu suntem deja) la starea de apreciere a lucrurilor simple, la bucurie, la entuziasm și la iubire, ca mod de trăire a vieții de zi cu zi, nu numai la atingerea unor obiective mai mari sau mai mici.

În acest sens, nu pot decât să-ți mulțumesc pentru faptul că ai ajuns aici și că drumurile noastre s-au intersectat, indiferent de cât timp alegi să călătorim împreună.